Mulțumim pentru darurile din decembrie!
ianuarie 31, 2017
Show all

Un viitor mai bun pentru copiii vulnerabili – asta ne-am dorit, asta am sperat, pentru asta am lucrat în fiecare zi din 2001 până acum, noi, toți cei de la Cuvântul Întrupat.

Astăzi, la împlinirea a 16 ani de la înființarea fundației, simțim, vedem, știm, la fel de mult ca în prima zi, că este nevoie să aducem speranță în viețile celor fără de speranță, pâine pentru cei ce nu au pâine, o îmbrățișare plină de dragoste și acceptare pentru cel însingurat și trist, lumină pentru pașii și inima unui copil afectat.

Am pornit cu ideea să dăruim, dar, spre surprinderea noastră, de 16 ani constatăm că noi suntem cei care primesc.
În vizite la familii pe care am vrut să le susținem, acestea ne-au arătat ospitalitate, dăruindu-ne mult din puținul lor. În momente de deprimare, cei „în nevoie” ne-au încurajat. În timp ce îi ajutăm pe copii la teme, ne-au dat lecții despre speranță, reziliență și despre lucrurile cu adevărat importante în viață.

Astăzi este un timp al reafirmării misiunii noastre: să facem trecerea de la cuvinte la fapte; să fim ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să fim: sprijin pentru cei în nevoie.

Mulțumim fiecăruia dintre voi, cei care ne sunteți aproape și ne susțineți în această călătorie și în acest demers.

Mulțumim fiecărui copil și fiecărei familii împreună cu care am lucrat, am crescut, am plâns, ne-am bucurat, am trăit dureri și oportunități, am cântat ori am învățat lecții prețioase, de luat la drum lung.

Pentru fiecare binecuvântare suntem mulțumitori și profund recunoscători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Daruiește