Purtator de Cuvant – vara 2013
august 19, 2013
Fundația Cuvântul Întrupat vă invită la Bazarul Caritabil de Toamnă
septembrie 3, 2013
Show all

Dragi colaboratori, susţinători, prieteni,

În perioada august-octombrie, Fundaţia Cuvântul Întrupat derulează campania „Donează un ban pentru un ghiozdan!” , acţiune de strângere de fonduri pentru rechizitele copiilor de la Centrul Comunitar „La Vale”.

În Galaţi suntem peste 200 000 de oameni. Dacă fiecare am dona câte un ban, cea mai mică monedă emisă în România, s-ar strânge 2 000 de lei, iar dacă donaţia ar fi repetată de trei ori, adică o donaţie pe lună în perioada august-octombrie, cei 6 000 de lei ar fi de ajuns să cumpărăm ghiozdane şi rechizite pentru cei 40 de copii de la Centrul Comunitar „La Vale” care au nevoie de sprijin pentru a merge la şcoală în această toamnă. Credem că împreună putem face acest lucru.

Aşadar, vă invităm să aduceţi donaţia dumneavoastră la urnele amplasate în următoarele locaţii din Galaţi:

–       Reţeaua magazinelor CE Market (din Doja, în Piaţa din Micro 17, în Complex Spicul, lângă Poşta din Centru şi la General)

–       METRO Cash&Carry

–       Coaforul TEO din zona Potcoava de Aur

–       Magazinul de legume-fructe DEBORA – strada Constructorilor (Tiglina II)

–       Magazinul de legume-fructe OTTO – zona Maşniţă.

De asemenea, puteţi face donaţii direct la sediul nostru din strada Dogăriei, nr. 111 sau în contul Fundaţiei Cuvântul Întrupat RO28RNCB0141032869370001 deschis la BCR – Agenţia Port Galaţi.

În numele fiecărui copil care va primi un ghiozdan nou-nouţ, plin cu tot ce-i trebuie la şcoală, mulţumim!

Mulţumim, de asemenea, firmelor care au ales să găzduiască cutiile de donaţii..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Daruiește