44 de copii s-au bucurat de tabăra din Vrancea

După Bazarul Caritabil încă doi copii au bilet de tabără!
iulie 16, 2013
Investeste-ti impozitul!
iulie 29, 2013
Show all

„Un viitor mai bun pentru fiecare copil” a fost tema taberei din acest an la care au participat 44 de copii cu vârste între 6 şi 15 ani, sprijiniţi prin proiectele din Galaţi şi din comuna Tudor Vladimirescu ale Fundaţiei Cuvântul Întrupat. Pentru cei mai mulţi dintre copii, aceasta a fost prima tabără din viaţa lor, iar pentru alţii prima ieşire în afara oraşului.

Această săptămână de iulie petrecută în Vrancea a adus experienţe noi pentru fiecare copil: drumeţii la Cascada Putnei şi în vârf de munte, plimbări cu calul şi cu bicicleta, lecţii de tras cu arcul, jocuri organizate, artă, “vânătoarea de poze”, foc de tabără. Din păcate, şi multe din lucrurile care ar trebui să reprezinte normalitatea, pentru mulţi copii erau noutăţi: să doarmă singuri în pat, să aibă trei mese pe zi, să se simtă în siguranţă.

Ca o noutate în programul taberei a fost includerea unui timp mai generos rezervat dezvoltării deprinderilor sociale de bază. Astfel, copiii au avut ocazia să înveţe în fiecare zi lucruri practice: cum să-şi păstreze igiena corporală şi dentară, cum să mănânce manierat, să aibă grijă de camera şi de lucrurile personale, să vorbească politicos, să devină demni de încredere, respectuoşi, responsabili, plăcuţi.

“Drumeţia din ziua aceea era planificată prin poieni inundate de flori, până în vârful muntelui. Am fost copleşiţi să vedem surpriza şi încântarea lor fără margini când au privit de sus peste pădurile străbătute şi peste piscurile ce se înşirau până departe. Am văzut la ei bucuria în stare pură, aşa cum doar la copii poţi vedea.” Katy D., medic, voluntar.

“Programul artistic al fiecărei seri a fost asigurat chiar de ei, copiii fiind cei care au pregatit scenete şi jocuri, au compus cântece şi poezii. A fost ca un maraton, o adevărată competiţie între echipe şi ne-am dat seama câtă imaginaţie creatoare au copiii dacă sunt încurajaţi şi dacă sunt în siguranţă. Ne-au surprins mult!” Oana T., asistent social

“Pentru Dan, care de obicei are dificultăţi de atenţie şi se manifestă hiperactiv, când cântam era pur şi simplu transformat, era liniştit şi simţeai cum trăia muzica aceea. Era ca o terapie pentru el.” Lenuţa C., psiholog

În aceste zile ne-am imaginat împreună cum arată un viitor mai bun, cum arată viitorul pentru ei, temă urmărită de activităţile desfăşurate pe parcursul taberei : “Eu vreau să fiu bonă”,  “Îmi doresc să fiu profesor de sport”, “Când o să fiu mare vreau să inventez o fundaţie şi să am grijă de oameni”.

Ştim că pentru un viitor mai bun pentru fiecare copil trebuie să investim astăzi, împreună.  Mărturisim că tabăra în sine a fost o astfel de investiţie. Au fost zile în care i-am văzut trăind cu intensitate, învăţând cu bucurie, înflorind, fiind copiii care ar trebui să fie în fiecare zi. Iar bucuria lor ne-a fost prilej de mare bucurie.

Mulţumim tuturor celor care au donat şi care au bucurat atâţia copii. Trebuie să ştiţi că cei care au asigurat fondurile au fost mai ales oameni cu venituri modeste, mulţi dintre ei pensionari, sau persoane din străinătate şi care ne-au confirmat că darul făcut cu drag, din suflet, face posibil lucruri atât de frumoase.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Daruiește